Cazinoul din Sinaia sau Casa Diavolului

Începutul secolului XX a marcat o schimbare în paradigma distracției „lumii bune” din București. Clasicele baluri sau petrecerile de pe domeniile boierilor cu dare de mână au lăsat locul plimbărilor la Șosea (loc monden de plimbare, socializare, etalat toalete noi și plimbări cu trăsura, actuala Șosea Kisselef), teraselor și mutării la Sinaia pe perioada sezonului de vară.

Sinaia este creația Casei Regale a României

Moda stabilirii în Sinaia pe perioada de vară a fost instituită de Casa Regală a României. De fapt, orașul Sinaia este creația acesteia. Principele Carol I, cel care avea să devină Regele Carol I, a vizitat Mănăstirea Sinaia în 1986. El a fost impresionat de frumusețea locului și, în 1874 a mutat reședința comunei Podul Neagului la Sinaia.

La 9 mai 1880, comuna Podul Neagului și-a mutat reședința la Comarnic, dar cătunele Sinaia, Izvor, Furnica, Bușteni, Valea Țapului, Azuga și Predeal au fost arondate comunei urbane Sinaia. Din 1884, Predeal, Bușteni, Azuga și Valea Țapului s-au desprins la rândul lor, comuna Sinaia rămânând cu satele Izvor și Furnica.

Aceasta este perioada în care Casa Regală și-a stabilit reședința de vară la Sinaia și a început construcția complexului Peleș. Cele mai reprezentative clădiri ale urbei sunt construite la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX: ansamblul Castelului Peleș (1873-1883), Castelul Pelișor, Vila Alina Știrbei (1875), Vila Emil Costinescu (1892), Gara Regală Sinaia (1870), Hotel Caraiman (1911), Hotel Palace (1911-1912) și Cazinoul din Sinaia (1912-1913).

Cum se distra protipendada la Sinaia

Pentru membrii Casei Regale, Sinaia reprezenta un loc de relaxare. Acestia făceau plimbări în natură, jucau tenis sau organizau partide de vânătoare. Ei erau acompaniați de persoanele influente ale vremii, dar, în sezon, aici ajungeau și oameni obișnuiți, pentru care distracția favorită era bârfa la un pahar de țuică.

Una dintre cele mai realiste descrieri ale vieții în Sinaia a fost realizată de profesoara irlandeză Maude Rea Parkinson în volumul „Twenty Years in Roumania“, publicat în 1921. Ea a reușit să surprindă ospitalitatea românească, influența religiei, dar și corupția, măsluirea alegerilor, deficiențele din sistemul educațional sau cerșetoria. Într-un tablou realist al vremii, ea a surprins transformarea orașului Sinaia într-un mic Versailles românesc, stațiunea „cea mai la modă”.

Aflată în anturajul unor familii influente ale vremii, aceasta a observat cum „lumea bună” se muta la Sinaia pentru a fi în preajma familiei regale. Ea a descris peisajele maiestuoase, „cu munți care nu sunt greu de urcat nici de un montaniard amator”, poienile, pădurea deasă, abundența de ferigi, cascadele sau Mănăstirea Sinaia unde camera în care Regina Elisabeta fusese găzduită înainte de construcția Peleșului era la mare căutare. Britanica a fost impresionată de faptul că Regina și doamnele sale de companie purtau costume populare românești.

Pentru oamenii obișnuiți, acțiunea se consuma în parc unde, la un pahar de țuică sau alte băuturi, erau comentate persoanele care treceau. Fanfara militară era una dintre distracțiile favorite, fie că își făcea programul pe terasa vreunui hotel sau în pădure, în apropierea unui restaurant aflat pe drumul spre Castelul Peleș.

Liniștea verilor din stațiune era spartă doar pe 15 august de larma prilejuită de Hramul Sfintei Maria, ocrotitoarea Mănăstirii Sinaia. Locuitorii din zonă erau chemați la praznic unde erau tratați cu borș, mămăligă, brânză, ceapă, pâine și vin. La final, aceștia primeau o cană și o farfurie pe care le luau acasă.

Cum a apărut Cazinoul din Sinaia

„Lumea bună” din România sfârșitului de secol XIX și începutul secolului XX manifesta un puternic spirit ludic. După cum evidenția Horia Gârbea în articolul Trecute vieți de fanți și de birlici, publicat în numărul 20 din 2006 al revistei România Literară, literatura română a descris cu acuratețe socializarea în jurul jocurilor de noroc. Fie că era vorba de Stos, Maus, Bridge, Concina, Levate, Ecarte, Preference, Baccara, Biliard, Blackjack, Ruletă sau Poker cu 32 de cărți, românii avuți erau dispuși să arunce cu banii.

Cazinourile vremii erau mereu pline și se juca pe sume consistente. Constatând apetitul acestora pentru jocuri de cazino, autoritățile s-au gândit să le ofere posibilitatea să piardă banii în țară, nu la Monte Carlo sau Nisa. Având intenția de diversifica divertismentul din stațiune, Regele Carol I a propus ridicarea Cazinoului și a Hotelui Palace. Lucrările au început în 1911 și au fost finalizate după 7 luni, iar inaugurarea a avut loc pe 9 iulie 1912.

Anul deschiderii cazinoului este confirmat de Carol I în scrisorile adresate Mariei de Flandra, sora sa.

„Pe 1 iunie ne instalăm la Sinaia, unde de data aceasta va fi multă însuflețire, deoarece noile mari hoteluri, Cazinoul, Teatrul vor atrage mulți străini” (19 mai 1912).

„Sinaia este atât de frumoasă și plină de viață. S-a construit un nou hotel uriaș și un cazinou unde, din păcate, se joacă mult prea mult; acum opt zile am asistat la deschiderea acestuia din urmă care are și o frumoasă sală de teatru unde se joacă în românește și franțuzește” (15 iulie 1912).

Hotelul Palace și Cazinoul au fost construite după planurile lui Petre Antonescu, unul dintre cei mai mari arhitecți ai vremii. Acesta a fost în cărți și pentru construcția Cazinoului Comunal din Constanța. Construite la comanda Societății Sinaia, cele două clădiri emblematice aveau ca acționari Eforia Spitalelor Civile, Primăria Sinaia, frații De Marcay (Edmond, Edgar și Iv – acționari la cazinourile din Monte Carlo și Nisa), Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino  (Nababul – descendent al lui Constantin Brâncoveanu, fost prim-ministru și Primar al Capitalei), diplomatul N. Lahovary, investitorul belgian Gheude și pe H. Genvre – fiul.

Cazinoul din Sinaia, o copie după Cazinoul din Monte Carlo?

Arhitectul Petre Antonescu nu a venit cu un proiect original pentru construcția Cazinoului din Sinaia. Multe dintre elementele de arhitectură au fost inspirate de clădirea Cazinoului din Monte Carlo.

Cazinoul din Sinaia are o amprentă la sol de 3.800 mp și este organizată pe 5 niveluri.  Cele mai mari încăperi ale stabilimentului erau Sala de Teatru, Foaierul, Sala Oglinzilor (cea mai mare încăpere), Sala Baccara și Sala Prințului Dionisie Ghika (puteau primi între 1.000 și 3.000 de persoane). Acestea erau plasate pe palierul principal, pe celelalte paliere aflându-se Cabinetul Baronul de Marcay, Cabinetul Verde, cabinete private și cabine de protocol.

Cu o suprafață de 650 mp, Sala Oglinzilor găzduia 13 mese de ruletă luminate de candelabre de cristal. Pe măsură ce fluxul de jucători a crescut, numărul de mese de ruletă a ajuns la 20. În cazino era amenajat și un salon privat de 80 mp unde se juca pe mize de 5 ori mai mari. La două mese, aici aveau acces doar potențații vremii, printre care Nicolae Malaxa (unul dintre cei mai mari industriași interbelici) sau Max Auschnitt, administratorul Uzinelor și Domeniilor de Fier de la Reșita. Sala Baccara era rezervată pentru jocurile de cărți: Blackjack, Baccarat sau Poker, în timp ce Sala Ovală găzduia partide de Chemin-de-fier (o altă variantă de baccarat).

La inițiativa lui H. Genvre – fiul, în interiorul clădirii a fost amenajat un tunel care făcea legătura dintre Cazino și Hotel. Având 25 de metri lungime și o înălțime de 3 metri, acesta era bine luminat și încălzit și avea rolul de a proteja jucătorii pe mize mari, dar și metresele acestora.

Controverse legate de Cazinoul din Sinaia

Cazinoul din Sinaia a fost sursă de controverse încă de la anunțul privind construcția sa. În numărul din 18 mai 1911, Gazeta Transilvaniei eticheta drept fake-news știrea despre construcția cazinoului:

„Casino-ul din Sinaia: Opoziția a răspândit versiunea că la Sinaia se va instala un cazino pentru jocuri de hazard. Nici nu e nevoie să mai spunem că știrea aceasta e neadevărată. Eforia spitalelor și guvernul acesta țin prea mult la reputația Sinaiei pentru ca să tolereze așa ceva. Și apoi Regele Carol ar fi putut și să aprobe instalarea unui astfel de cazino la reședința sa de vară?”

La rândul ei, Eforia Spitalelor a ținut să justifice implicarea sa în acest proiect:

„Cu modul acesta, în intenţiunea noastră este de a opri ca banii să iasă din ţară şi de a căuta să aducem la noi banii străini. În această privinţă nu trebuie să uitaţi că Elveţia, Franţa şi alte state sunt ţări cari fac avuţii însemnate cu banii vizitatorilor străini. Că Eforia a avut acest scop şi n-a avut un moment intenţia câştigului, este hotărârea luată ca să-şi vândă acţiunile societăţei pe care le posedă în valoare de un milion, pentru ca aceşti bani să-i întrebuinţeze la nevoile spitaliceşti” (Gazeta Transilvaniei ediția 11/27 iulie 1912 – Din România – Inaugurarea Cazinoului din Sinaia).

În același număr al Gazetei Transilvaniei (informație preluată din blogul de ieri și de azi), este confirmată participarea la festivitatea de inaugurare a elitei sociale din Sinaia și București. Nu au lipsit Regele Carol I, Regina Elisabeta, Principele Ferdinand, Principesa Maria, Principele Carol și Principesa Elisabeta. Membrii familiei regale au asistat la două spectacole de varietăți și la piesa de teatru „Ariciul și Sobolul”, o fabulă modernă într-un act de Victor Eftimiu.

Cum și-a câștigat Cazinoul din Sinaia renumele de Casa Diavolului

Regele Carol I a obținut ceea ce și-a dorit, un Cazinou spectaculos, elegant, un adevărat magnet pentru oamenii cu bani. Deși erau organizate multe evenimente culturale și sociale, principala atracție o exercitau jocurile de noroc. În zilele de joc, la mese se adunau peste 800 de jucători, o țină la care multe dintre cazinourile de astăzi nici măcar nu vizează.  

Cei mai mulți soseau de la București cu „Trenul de plăcere”.  Având legătură de la Budapesta, acesta pleca sâmbăta și duminica, la 14:55, din București, ajungea la Sinaia la 16:30, iar la 17:00 se deschidea Cazinoul. Mare parte dintre jucători aveau superstiții și încercau să înduplece norocul aruncând arginți în fântâna arteziană din apropierea cazinoului.

Din păcate, pe cei mai mulți dintre jucători îi prindea dimineața cu buzunarele goale. Prinși în mrejele jocului, împătimiții mizau tot ce aveau, ba mai mult, semnau și polițe care îi aruncau în brațele deznădejdii. Cum, pe vremea aceea principiile jocului responsabil erau de domeniul fantasticului, bărbații jucau absolut tot ce aveau, iar femeile mizau chiar și blănurile și bijuteriile. Acesta este motivul pentru care Cazinoul din Sinaia s-a ales cu renumele de Casa Diavolului.

La această etichetare este posibil să fi contribuit și faptul că, la doar două zile de la deschidere, frații Loebel s-au sinucis după ce și-au pierdut întreaga avere.

Cazinoul din Sinaia după cele două Războaie Mondiale

Anii ’30 au reprezentat perioada de glorie a cazinoului. Pe lângă „trenurile de plăcere” care circulau regulat sâmbăta și duminica, pe ruta București – Sinaia circula zilnic și „trenul albastru”, un automotor cu 2 vagoane, iar un alt automotor aducea turiști din Predeal.

În timpul celor două războaie mondiale, cazinoul a funcționat cu intermitențe, în multe perioade fiind centru de refugiați și răniți, sub administrarea Crucii Roșii. El va fi închis definitiv în 1947, din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Războiul civil din Grecia va transforma din nou Cazinoul în spital pentru răniți și scoală pentru copiii refugiați (1948 – 1952). La închiderea acestuia u urmat lucrări de refacere care au durat până în 1955.

Între 1955 și 1975 în cazinou a funcționat Casa de Cultură. Aici erau organizate spectacole de teatru, folclor, concerte, seri de dans sau expoziții. Clădirea adăpostea Biblioteca orașului, dar și cluburi de amatori pentru literatură, arte plastice, canto, balet sau muzică. Periodic erau organizate reuniuni interne sau internaționale.

În 1975, după o nouă reparație și redecorare, Cazinoul a fost redenumit ca Palatul Consfătuirilor

După revoluția din 1989, Cazinoul a intrat în proprietatea primăriei, a fost restaurat în 2013 și transformat în Centru Internațional de Conferințe.  Aici au loc simpozioane, reuniuni ale medicilor, spectacole, lansări de carte, Festivalul George Enescu, Balul Bobocilor, expoziții de artă (peste 500 de lucrări ale unor artiști consacrați), târguri și expoziții.

Când nu sunt organizate evenimente, de miercuri până duminică, cele doisprezece săli unice ale cazinoului pot fi vizitate în cadrul unor circuite turistice de 45 de minute care se pot termina la o „Cafea Regele Carol I” (cu frișcă și coniac), o „Cafea Regina Maria” (cu miere și zahăr brun) sau o „Cafea Regina Elisabeta” (cu frișcă și ciocolată).