20 de ani de la ultimul meci al lui FC Național pe teren propriu în Europa

20 de ani de la ultimul meci al lui FC Național pe teren propriu în Europa

Cluburile de fotbal au multe în comun cu artiștii geniali, care au o carieră lungă și profundă cu multe realizări și produse ale muncii, dar doar câteva rămân suficient de memorabile pentru a fi amintite în eternitate. În acest caz, privind fotbalul, cu cât clubul are o longevitate mai mare din care ai de unde alege un anumit moment sau conjunctură din istoria, cu atât e mai ușor să observi tiparul care a dus acea echipă la acel apogeu de performanță.

De la Progresul, la FC Național

Sunt echipe a căror istorie și legendă trece limita unei generații, având o istorie și o notorietate relativ recunoscută, dar greutățile vremurilor actuale și situația complicată a asocierii pe baza căreia a luat naștere clubul, a făcut ca acesta să dispară în anii 2010 ca apoi să reapară sub alt format. E vorba despre FC Național, echipa cu fotbal total, așa cum tot menționa Ioan Gyuri Pascu în imnul pop. O prezență aparte în peisajul fotbalistic bucureștean românesc, ei au avut prezențe sacadate în Europa.

Cea mai lungă experiență a durat până în turul doi și s-a consemnat de două ori după 1989, odată cu generațiile vice-campioane ale României, cea a lui Halagian din anii 90 și cea a lui Olăroiu din anii 2000. După promovarea bancarilor în 1992 sub numele Progresul, aceștia aveau să termine primul an în prima ligă pe locul 15 la patru puncte de zona retrogradabilă, ca peste încă un an să termine în siguranță la mijlocul clasamentului fix pe locul 9.

Primul an sub noul nume, FC Național București avea să se termine pe locul 7

Mai departe, în sezonul 1995-1996 avea să fie cel mai aproape de campionat, terminând totuși la 11 puncte de campioana Steaua pe locul 2, ajungând și în semifinalele Cupei României, unde a fost eliminată de Gloria Bistrița. Pentru a demonstra că performanța acelui mijloc de decadă nu e întâmplătoare, ediția 1996-1997 s-a dovedit cea mai plină și cea mai intensă pentru locatarii stadionului din Cotroceni de la acea vreme.

Mai precis, în campionat au repetat isprava locului doi, terminând de data asta la doar cinci puncte de Steaua, au jucat finala Cupei României tot în fața Stelei care a avut nevoie de prelungiri și lovituri de departajare pentru a se decide câștigătoare, pe lângă parcursul european oprit în turul doi din Cupa UEFA, unde a fost eliminată de Club Brugge. Până la finalul decadei, secolului și mileniului, FC Național avea să rămână în jocul important, clasându-se pe locul 5 în 1998, locul 7 în 1999 și apoi în 2001, plus un loc 9 în 2000. Ediția 2001-2002 avea să-i aducă din nou aproape de titlu, pierdut în fața lui Dinamo.

Diferența dintre cele două a fost foarte mică, doar de două puncte, echipa antrenată de Olăroiu având cea mai bună defensivă din prima ligă cu doar 20 de goluri primite în 30 de partide, la opt puncte deasupra celor care urmau în clasament.

Locul 2 i-a dus în Cupa UEFA

La fel ca în urmă cu șase ani, locul doi i-a asigurat o prezență în preliminariile Cupei UEFA acolo unde avea să dea peste albanezii de la SK Tirana (pe care i-a eliminat după 1-0 și 2-2), apoi olandezii de la Heerenveen, care au fost foarte aproape să-i scoată (3-0 și 0-2).

Următorii pe lista Naționalului aveau să fie pariezienii de la PSG, o echipă total diferită față de colosul de azi. Perioada respectivă era una de reconstrucție după un apogeu interesant la mijlocul anilor 90 când au câștigat campionat și Cupa Cupelor, iar perioada respectivă au promovat un tânăr fotbalist de mare talent care avea să atragă atenția și zâmbetul tuturor microbiștilor, Ronaldinho.

Francezii reușiseră în 2000 să termine pe locul 2 și astfel să aibă acces la grupele Ligii Campionilor, unde au mers până în faza a doua a grupelor, ca în următorii ani să termine pe locul 9 în 2001 și locul 4 în 2002, câștigând din nou un trofeu european, mult mai mic, Intertoto, care i-a calificat în Europa mai departe. Locul 4 avea să le ofere aceeași șansă, ajungând în Cupa UEFA, unde a trecut de Ujpest în primul tur fără să primească gol, cu 3-0 și 1-0.

Prima întâlnire a celor două echipe și ultima partidă a bancarilor în cupele europene pe teren propriu avea să se dispute la finalul lunii, pe 31 octombrie 2002, la o oră de maixmă audiență, pe stadionul Cotroceni în fața unui public de 8.000 de spectatori, cu o brigadă de arbitri englezi cu Stephen Bennet la centru, David Bryan & Guy Beale pe margini și Alan Wiley rezervă. Pe banca celor două echipe erau doi oameni cu experiențe diametral opuse, Walter Zenga (42 de ani) și Luis Fernandez (43 de ani).

Walter Zenga preluase echipa de la Cosmin Olăroiu

Italianul era la prima echipă importantă unde își asumase strict rolul de antrenor, mai ales după plecarea lui Cosmin Olăroiu care avea în palmaresul locul doi din acel an. El a început cu Bogdan Vintilă în poartă, o linie de fundași formată din Boris Keca, Tiberiu Curt, Leonard Nemțanu și Petre Marin ajutați în linia mediană de Dan Petrescu, avansat – care era secundul lui Zenga și purta banderola de căpitan, Ovidiu Petre, Gabriel Caramarin și Gigel Coman, cu Sabin Ilie și Sergiu Radu în ofensivă.

De partea cealalăt, Luis Fernandez, care avea în spate zece ani ca antrenor a început cu căpitanul Lionel Letizi în poartă, ajutat de patru fundași – Francisc Llacer, Frederic Dehu, Gabriel Heinze, Lionel Potillon ajutat în zona de mijloc – Jerome Leroy, Laurent Leroy, Filipe Teixeira (da, exact portughezul cu istorie românească la Brașov, Rapid, Steaua și Astra), Andre Luiz – Bartholomwe Ogbeche și Jose Aloisio.

Pe tabelă diferența avea s-o facă în primă fază Laurent Leroy în minutul 5, confirmat în repriza secundă de Andre Luiz cu un alt gol în minutul 69. Fratele mai mare al lui Leroy, Jerome avea să fie eroul negativ al echipei sale cu două cartonașe galbene în minutul 32 și 64, care i-a adus implicit eliminarea cu 26 de minute înainte de finalul meciului. Ceilalți jucători avertizați aveau să fie Petrescu (min. 28), Ovidiu Petre (min. 47), Coman (min. 64) respectiv Teixeira (min. 22) și Francis Llacer (min. 45+1).

Francezii au făcut toate schimbările în mai puțin de opt minute înainte ca românii s-o facă pe prima: Talal El Karkouri în locul lui Dehu și Selim Benachour în locul lui Ogbeche – ambii în minutul 60; Alexander Nyarko în locul lui Aloisio în minutul 68. De partea cealaltă, primul intrat a fost Victoraș Iacob în locul lui Nemțanu în minutul 74, urmat de Alberto Duro în locul lui Caramarin în minutul 81 și Marius Nae în locul lui Sergiu Radu un minut mai târziu.

Celebrul Ronaldinho juca la PSG

Banca de rezervă i-a avut locatari până la finalul meciului pe portarul Marius Popa, Gabriel Cânu, Sorin Iodi și Dejan Micic la gazde, respectiv la oaspeți – Jerome Alonzo, Ronaldinho, Cristobal Parralo. Returul avea să-l aducă pe brazilian în prima echipă, protagonist la victoria echipei sale cu 1-0 și calificarea după două tururi și patru meciuri, toate fără gol primit, golul fiind marcat din nou de mezinul Leroy. Din păcate pentru francezi, traseul avea să se oprească în turul următor de Boavista.

Următorii ani aveau să fie o perioadă continuă de căutare pentru parizieni care să termine din nou pe locul 2 și să joace mai multe finale Cupe, din care a câștigat trei până când să fie reperată de șeici, ce mai importantă performanță fiind sferturile Cupei UEFA din 2009. FC Național avea să continue să-și caute gloria și potențialul aproape obținut, dar schimbul de generații – conjuncturi ciudate precum mutarea antrenorului și lotului de bază la Timișoara – scandalurile cu oficialii și plecările de jucători avea să ducă echipa de la o finalistă a Cupei în 2006 la un club dispărut în anii 2010.

Dacă ți s-a părut interesant articolul „20 de ani de la ultimul meci al lui FC Național pe teren propriu în Europa”, ar fi bine să acesezi categoria Retro pentru mai multe materiale de acest gen!