Cazinoul din Constanța – mărire și decădere

De la preluarea de către autoritățile române la mijlocul secolului XIX, Constanța a cunoscut o dezvoltare pronunțată axată pe consolidarea orașului vechi, extinderea acestuia spre nord-est, construirea de clădiri administrative și de cultură, modernizarea portului și dezvoltarea infrastructurii de stațiune balneară marină. Se încerca astfel ca la veniturile din activitatea principală, cea comercială, să fie adăugate cele din operațiuni portuare și din turism.

Pentru încurajarea turismului, autoritățile au hotărât să investească în amenajarea plajelor, a falezei, dezvoltarea infrastructurii din stațiunea Mamaia, extinderea rețelei hoteliere, identificarea de modalități de distracție și construcția unui Cazino Comunal.

Cazinoul din Constanța – un edificiu necesar

Încă din 1880, în Constanța a fost construită o „casă de cură” din paiantă cu rol de Cazină. Aceasta a cedat destul de repede, având nevoie de reparații în 1988, pentru ca în 1892 să fie înlocuită de o altă construcție din paiantă și lemn, având aceeași funcțiune de Cazină. Activitatea de divertisment se desfășura pe parcursul întregului an. Aici aveau loc baluri mascate, jocuri de noroc, concerte, cânta fanfara militară și se susțineau spectacole teatrale.

Orașul s-a dezvoltat, ajungând ca la 1900 să aibă 16.000 de locuitori. Vechea Cazină se deteriorase și era nevoie de o sumă substanțială de bani pentru reparații. În Ședința ordinară a Consiliului Local din 13 mai 1902, în raportul prezentat se specifica:

„…Casinul Comunal este frecventat în cea mai mare parte de persoane cu distincţie şi de străini care vin la băi şi care au dreptul să pretindă un bun tratament … Acest tratament încetează când se face comerţ din întreprinderea casinului. Antreprenorul … va pierde din regulile de urbanitate … şi va aduce atingere prestigiului casinului … îi scapă consideraţiile de ordin moral superior…” . De aici până la hotărîrea de a construi un nou  Cazino a mai fost un singur pas.

Proiectul de construcție a Cazinoului din Constanța a început în 1904

În 1893, primarul Christea Georgescu a venit cu propunerea ridicării cazinoului pe actualul amplasament, avansând o sumă de 150.000 lei necesară pentru finalizarea proiectului. Ministrul Vasile Lascăr a aprobat în același an un împrumut de 1.000.000 de lei pentru dezvoltarea infrastructurii Constanței, printre proiecte figurând și Casinul Comunal.

Proiectul lui Daniel Renard a fost cel ales

În august 1893 a fost modernizat Bulevardul Elisabeta și a fost construită platforma pe care urma să fie ridicat unul dintre cazinourile vechi din România. Pentru edificiul propriu-zis au fost înaintate două proiecte. Primul dintre ele a fost al lui Dimitrie Maimarolu, dar cel ales a fost al lui Daniel Renard, un arhitect cu tatăl elvețian și mama româncă, cu o activitate intensă în Constanța în anii 1907-1908. Din 1911 a devenit arhitect al Ministerului Dezvoltării și Agriculturii, pentru ca între 1934-1935 să fie vicepreședintele Societății Arhitecților Români.

Cum administrația orașului se schimba foarte des, demisia liberalului Ch. Georgescu a dus și la înlăturarea lui Daniel Renard, construcția fundației fiind încredințată inginerului Anghel Saligny de la Serviciul pentru construcția portului. Arhitectul Petre Antonescu a reproiectat clădirea într-un stil inspirat din tradițiile artei românești, dar, anunțurile de organizare a licitației pentru desemnarea constructorului nu au avut rezultate din cauza dificultăților artistice și tehnice și ale limitărilor financiare.

În 1907, după revenirea liberalilor la putere, proiectul Art Nouveau al lui Renard a revenit în actualitate. Construcția a început în 1907 și a fost efectuată de Serviciul de construire a Portului Constanța, de antrepriza Frangulea şi Moscovici pentru clădirea de la nivelul solului şi de întreprinderea E. Prager şi D. Biller pentru mobilier.

Recepţia lucrărilor s-a efectuat de o comisie formată din: inginer Elie Radu, arhitect Ion Mincu și arhitect Dimitrie Maimarolu.

Lucrările au fost finalizate în 1911, iar finisajele au fost terminate în 1912, dar recepția edificiului s-a făcut pe 15 august 1910, în prezența Prințului Ferdinand.

Cazinoul din Constanța – o adevărată operă de artă

În revista Ilustrațiunea Română, nr. 4 din septembrie 1911, Cazinoul din Constanța era descris ca „o clădire fantastică, cochetă … ce se ridică pe ţărm, prelungindu-şi o terasă largă până în Mare… O podoabă arhitectonică, de o concepţie stranie, răscolitoare… un local de viaţă şi petreceri, menit să atragă vizitatori.”

Dincolo de utilitatea sa, Cazinoul din Constanța reprezintă o simbioză între două proiecte geniale. Subsolul, construit din beton armat cu configurație specială, prevăzut cu un sistem de ventilație care și-a dovedit eficiența, este opera inginerului Anghel Saligny, cel care se ocupa de Port și care, între 1890 și 1895 condusese echipele de proiectare și de execuție ale Podului de la Cernavodă. Pentru a conferi mai multă rezistență edificiului, acesta implementase un sistem de ziduri cu spații boltite și arcade, peste care a fost aplicat planșeul.

La rândul său, Daniel Renard, a mizat pe un stil eclectic, cu 4 fațade total diferite. Fațada de nord, unde era prevăzută intrarea principală, se remarca, la etaj, printr-un gol vitrat sub formă de potcoavă turtită (scoică după părerea unora), recurbată, și un portic la parter. Fațada dinspre mare păstra unele dintre soluțiile din partea nordică, dar, la etaj, avea amenajată o terasă deschisă spre mare. Fațada estică era punctată de două volume semicirculare care îi dădeau un aspect curbat, în timp ce fațada vestică era dominată de o fereastră de mari dimensiuni, semicirculară în partea superioară.

O alee care înconjura Cazinoul și porticurile amplasate peste tot susțineau concepția arhitectului de a păstra elementele de volumetrie. Astfel era asigurată o corespondență firească între funcțiunile interioarelor și aspectul exterior. Detaliile decorative erau inspirate de plante, fauna marină (delfini, pești, scoici) sau obiecte marinărești (catarge, instrumente de navigație, porțiuni din corăbii).

Ce a însemnat cazinoul în viața urbei

Nu toată lumea a văzut cu ochi buni construcția Cazinoului Comunal. Adversarii liberalilor au atacat prin intermediul presei de casă. Ei au acuzat stilul construcției (Art Nouveau combinată cu elemente baroce), considerând-o „un monument ridicat în cinstea nepriceperei și prostului gust”.

Construcția cazinoului a costat peste 1.300.000 de lei, cu mult peste estimările inițiale. Totuși, acesta impresiona prin fundațiile concepute pentru a rezista mulția ani, dar și prin funcționalitate. Parterul te întâmpina cu un hol generos care continua cu o scară maiestuoasă în 3 rampe. De o parte și de alta a acesteia se aflau un grup sanitar și biroul administratorului. Spre nord erau plasate garderoba, un bufet cu laborator, sală de lectură, vestiar, două săli de joc. Aici veneau turiști pentru a juca ruletă, alte jocuri de casino sau biliard. Etajul era rezervat pentru sala de spectacole, foaier și budoar pentru doamne.

Cazinoul Comunal din Constanța a concentrat în jurul său viața socială a urbei. Mai multe orchestre celebre ale vremii au susținut spectacole aici, dar o prezență constantă a fost doar a orchestrei I. Paschill. De administrarea Cazinoului s-a ocupat baronul Edgar de Marcay. Acesta era proprietarul „Societății Marilor Stabilimente”. În 1912, el a solicitat primăriei construcția unui pavilion restaurant în fața cazinoului. Astăzi, această construcție găzduiește Acvariul din Constanța.

Cazinoul și-a păstrat funcțiunea până în august 1916 când a fost transformat în spital de campanie. Deși era operat de Crucea Roșie, Cazinoul – spital a fost bombardat, 10 oameni pierzându-și viața. Din 1917 el și-a reluat activitatea pentru care a fost construit. Iar în 1934 a fost supus unor ample lucrări de reparații conduse de Daniel Renard. În 1941 Cazinoul și-a întrerupt activitatea, el devenind sediul trupelor germane din oraș. Și bombele din al doilea război mondial au lăsat urme asupra construcției simbol.

Cazinoul din Constanța – de la simbol la ruină

Schimbarea regimului după a doua conflagrație mondială a condamnat Cazinoul de la malul mării la deteriorare. Din 1948 acesta a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru ca între 1960 și 1989 să aparțină de ONT Litoral.

Practic, din 1948 funcțiunea de Cazino a fost înlocuită cu cea de administrație, pentru ca din 1976 să devină alimentație publică. Conform Arhivei Cezara Mucenic, „modificarea majoră a funcţiunii şi lipsa de apreciere şi înţelegere a valorii compoziţiei spaţiale, decorative, stilistice a dus la deteriorări ireparabile a multor elemente decorative ale interioarelor prin mutilarea spaţiilor cu recompartimentări şi transformarea lor în spaţii anexă cu funcţiuni nocive. Spaţiile redistribuite funcţional au fost sala de biliard, sala de jocuri şi porticul de la est. Acestea au primit funcţiunea de bucătărie, oficiu, laborator de cofetărie. De asemenea, rotonda de la sud-est, ce asigura comunicarea între terasa dinspre mare şi porticul est, a devenit spaţiu pentru spălarea veselei şi paharelor.”

În anii 1980 s-au constatat grave deficiențe de structură a clădirii. În anii anteriori aceasta suferise modificări pentru schimbarea funcționalității și înlocuirea ornamentelor originale. Procesul de restaurare care a durat până în 1988 nu s-a efectuat după schițele lui Daniel Renard, aflate în arhive, ci după cele ale arhitectului Petre Antonescu. Rezultatul a fost astfel unul dezastruos. Mai mult, nu există un proces verbal de recepție al lucrărilor, semn că acestea au fost efectuate doar parțial.

În sfârșit, Cazinoul din Constanța va fi readus la viață

Au urmat ani în care degradarea clădirii s-a accentuat. Din 2007, aceasta a fost concesionată de Primăria Constanța către Queen Investments SRL, o rețea de cazinouri de lux în toată lumea. Surprinzător, aceasta a renunțat foarte repede, iar clădirea a trecut din nou în administrarea Primăriei care nu a reușit să strângă fondurile necesare restaurării. Totuși, din ianuarie 2020, Cazinoul din Constanța este obiectul unui proiect de renovare care va dura circa 30 de luni, ale cărui costuri se vor ridica la 12 milioane de euro.

În prezent, la doi ani de la debutul lucrărilor, se estimează că au fost realizate peste 50% din lucrările necesare. Peste 100 de muncitori lucrează zilnic atât la exterior, cât și la interior. Se realizează lucrări de sudură, tencuieli. Se reabilitează terasele de pe platformă, instalațiile electrice și termice și se construiesc noile decorațiuni din ipsos. Acestea se realizează cu matrițe făcute special pentru fiecare detaliu în parte. Toate lucrările de restaurare se bazează pe proiectul original al lui Daniel Renard. Se încearcă astfel redarea aspectului impresionant de la inaugurarea clădirii.