Selecționeri la Mondiale: Citește un articol complex despre istoria tuturor celor care au condus echipe naționale la turneele finale ale Campionatului Mondial!
Ocazional, fotbalul ne oferă șansa de a evada dintr-o paradigmă personală într-o bulă interesantă unde atât pasiunile comune ale unui om cunoscut și unul străin pot ține blocate conflicte sau războaie care până atunci erau decise cu arme și cu ură.
Șansa face ca acest fenomen să ne ofere un eveniment o dată la patru ani care să ne distragă atenția uneori de la mici și mari probleme pentru a fi martorii unui spectacol atât în tribute, cât mai ales pe teren.
Una din piesele esențiale ale acestui fenomen rămâne personajul de pe banca tehnică – antrenorul. Inevitabil tot ce se întâmplă pe parcursul unui turneu final e strâns legat de deciziile lui în afara terenului, la marginea terenului, înaintea meciului, în timpul și după meci. Din păcate sau din fericire, ei au avut parte de cel mai mare stres dintre oamenii protagoniști la acest eveniment.
Cronologic, primii antrenori care au participal un meci de Campionat Mondial sunt cei responsabili de echipele care au jucat primele meciuri pe 13 iulie 1930, la aceeași oră pe stadioane diferite – Franța-Mexic și SUA-Belgia (în speță, Raoul Caudron la europeni și Juan Luque de Serrallonga la latini, respectiv Robert Millar la americani și Hector Goetinck la occidentali).
De la cei mai tineri la cei mai bătrâni selecționeri la Mondiale
Pentru mulți, vârsta e un pretext, o motivație sau un mic subiect de dezbatere. Indiferent de numărul anilor biologici sau de pe buletin, toți oamenii au impresionat în timp.
Cel mai tânăr selecționer prezent vreodată pe banca unei echipe naționale la turneul final de Campionat Mondial a fost Juan Jose Tramutola, unul dintre cei doi antrenori ai reprezentativei argentiniene la ediția din 1930, inaugurală, când avea doar 27 de ani și 267 de zile la primul meci al Argentinei cu Franța.
Luând-o pe ediție, lista celor mai tineri selecționeri la Mondiale este următoarea:
- 1930 – Juan Jose Tramutola (Argentina – 27 de ani)
- 1934 – Felipe Pascucci (Argentina – 27 de ani)
- 1938 – Karl Rappan (Elveția – 34 de ani)
- 1950 – Octavio Vial (Mexic – 32 de ani)
- 1954 – Sandro Puppo (Turcia – 36 de ani)
- 1958 – Albert Batteux (Franța – 39 de ani)
- 1962 – Juan Carlos Lorenzo (Argentina – 39 de ani)
- 1966 – Myung Rye-hyun (Coreea de Nord – 40 de ani)
- 1970 – Blagoje Vidinić (Iugoslavia – 36 de ani)
- 1974 – Rale Rasic (Iugoslavia – 38 de ani)
- 1978 – Heshmat Mohajerani (Iran – 38 de ani)
- 1982 – Mauricio Rodriguez (El Salvador – 36 de ani)
- 1986 – Henri Michel (Franța – 38 de ani)
- 1990 – Sebastiao Lazaroni (Brazilia – 39 de ani)
- 1994 – Xabier Azkargorta (Spania – 40 de ani)
- 1998 – Kim Pyung-Seok (Coreea de Sud – 39 de ani)
- 2002 – Srecko Katanec (Slovenia – 39 de ani)
- 2006 – Marco van Basten (Olanda – 42 de ani)
- 2010 – Vladimir Weiss (Slovacia – 35 de ani)
- 2014 – Sabri Lamouchi (Coasta de Fildeș – 42 de ani)
- 2018 – Alou Cisse (Senegal – 42 de ani)
- 2022 – Lionel Scaloni (Argentina – 44 de ani)
Cel mai vârstnic selecționer prezent vreodată pe banca unei reprezentative la turneul final de Campionat Mondial a fost Otto Rehhagel, care a atins această bornă la ediția din 2010, când cu cei 71 de ani ai săi și aproape prezența sa mitologico-perenă la naționala Greciei l-a făcut depășească recordul precedent stabilit de Cesare Maldini în 2002.
Iată și lista celor mai vârstnici selecționeri la Mondiale:
- 1930 – Juan Luque de Serrallonga (Mexic – 42 de ani)
- 1934 – David Gould (SUA – 61 de ani)
- 1938 – Gaston Barreau (Franța – 54 de ani)
- 1950 – William Jeffrey (SUA – 57 de ani)
- 1954 – Lajos Czeizler (Italia – 60 de ani)
- 1958 – Sepp Herberger (Germania Federală – 61 de ani)
- 1962 – Sepp Herberger (Germania Federală – 65 de ani)
- 1966 – Ondino Viera (Uruguay – 64 de ani)
- 1970 – Gavriil Kachalin (URSS – 59 de ani)
- 1974 – Roberto Porta (Uruguay – 61 de ani)
- 1978 – Lajos Baroti (Ungaria – 63 de ani)
- 1982 – Tim (Brazilia – 67 de ani)
- 1986 – Guy Thijs (Belgia – 63 de ani)
- 1990 – Guy Thijs (Belgia – 67 de ani)
- 1994 – Alketas Panagoulias (Grecia – 60 de ani)
- 1998 – Mario Zagallo (Brazilia – 66 de ani)
- 2002 – Cesare Maldini (Paraguay – 70 de ani)
- 2006 – Otto Pfister (Togo – 68 de ani)
- 2010 – Otto Rehhagel (Grecia – 71 de ani)
- 2014 – Oscar Tabarez (Uruguay – 67 de ani)
- 2018 – Oscar Tabarez (Uruguay – 71 de ani)
- 2022 – Louis van Gaal (Olanda – 71 de ani)
De la patrioți la cei mai longevivi selecționeri la Mondiale
E o zicală mai mult sau mai puțin învechită, dar mulți oameni sunt considerați profeți în țara lor dacă sunt specialiști și recunoscuți pentru calitățile lor. Puține țări și-au folosit doar talentele proprii de la prima până la ultima ediția la care au participat – brazilienii (care au bifat toate edițiile de Campionat Mondial din 1930 până în prezent), germanii, iugoslavii / sârbii, maghiarii, cehi / cehoslovaci, polonezii, scoțienii, austriecii, românii (cu mențiunea că la o ediție au avut și un însoțitor străin), croații, ecuadorienii, nord-irlandezii, slovenii, nord-coreeni; nu au fost luate în considerare naționalele cu o singură participare deoarece nu au avut o istorie prea bogată în competiție.
Germanii se pot lăuda cu trei exemple, care însumat au adunat aproape jumătate din edițiile finale ale Mondialelor prin Sepp Herberger și Helmuth Schon (fiecare cu câteva patru ediții), respectiv Joachim Low (cu trei ediții), fiecare reușind să devină campion mondial la un moment dat.
Câteva excepții mai pot fi găsite în istoria Angliei prin Walter Winterbottom – omniprezent pe banca englezilor la primele patru ediții de Mondial la care a participat, ratând chiar momentul 1966 – când țara sa a fost gazdă și a câștigat turneul final tocmai în fața germanilor.
Doar ungurii prin Lajos Baroti se mai pot lăuda cu o asemenea longevitate între 1958 și 1970, după apogeul generației lui Puskas și la o echipă națională care avea să-și piardă strălucirea odată cu perioada contemporană sau Oscar Tabarez cu naționala Uruguay-ului, unde cea mai bună performanță avea să fie locul 4 în 2010. Mai multe exemple au fost cu antrenorii care au bifat trei ediții ca selecționeri ai țării lor (nu neapărat una după alta) – Constantin Rădulescu (România), Karl Rappan (Elveția), Gavriil Kachalin (URSS), Enzo Bearzot (Italia), Guy Thys (Belgia), Mario Zagallo (Brazilia).
De la călători la mentori
Fiind un fenomen cu impact internațional, patriotismul și naționalismul local nu ține loc de practicile capitaliste ale muncii oriunde exista cerere și ofertă. De aceea, antrenorul cu cele mai multe participări și ediții a fost un personaj deschis noilor experiențe pe diferite continente – Carlos Alberto Pereira – un brazilian care avea să fie pe banca țării cafelelor în două rânduri (1994 și 2006) din cele șase situații, când a fost pe rând omul de pe banca Kuweitului (1982), Emiratele Arabe Unite (1990), Arabia Saudită (1998) și Africa de Sud (2010); el avea să câștige trofeul din 1994 la loviturile de departajare cu Italia.
Peste 350 de indivizi au fost prezenți pe banca unei naționale la cel puțin o partidă de turneu final la Campionatul Mondial, cu brazilianul menționat cel mai prezent și la egalitate privind numărul țărilor cărora le-a fost selecționer (cinci) cu Bora Milutinovici. Un german se poate lăuda însă cu cel mai mare număr de meciuri ca antrenor (25) și victorii (16) cu reprezentativa RFG-ului între 1966 – 1978. Singurul norocos care s-a bucurat de două ori de pe bancă de titlul mondial, chiar și consecutiv avea să fie italianul Vittorio Pozzo în 1934 și 1938.
Jucători de top, dar și selecționeri
De asemenea, nu trebuiesc uitați jucătorii care au fost atât jucători, cât și antrenori ai naționalelor pe care le-au repreznetat la Mondial, primul fiind Milorad Arsenijević, internațional iugoslav în 1930 și selecționer al aceli țări douăzeci de ani mai târziu. Trei din aceștia care au ieșit campioni mondiali ca jucători au repetat același triumf ca antrenori – brazilianul Zagallo în 1970, neamțul Beckenbauer în 1990 și francezul Deschamps în 2018. Pe lângă aceștia, câteva nume importante pot fi amintite:
- sud-coreeanul Hong Myung-bo (4 prezențe ca jucător și 1 ca selecționer)
- argentinianul Diego Maradona (4 ca jucător și 1 ca selecționer)
- camerunezul Rigobert Song (4 ca jucător și 1 ca selecționer)
- Fernando Hierro (4 ca jucător și 1 ca selecționer)
- belgianul Marc Wilmots (4 ca jucător și 1 ca selecționer)
- germanul Berti Vogts (3 ca jucător și 2 ca selecționer)
- germanul Beckenbauer (3 ca jucător și 2 ca selecționer)
- germanul Rudi Voller (3 ca jucător și 1 ca selecționer)
- germanul Klinsmann (3 ca jucător și 1 ca selecționer)
- brazilianul Dunga (3 ca jucător și 1 ca selecționer)
Selecționata care a fost antrenată de cele mai multe ori de străini, o treime din edițiile disputate, vine din Africa și aparține Camerunului, care a bifat șapte indivizi care veneau din țări europene. Totuși, niciun antrenor străin țării echipei pe care o antrena nu a reușit să câștige Cupa Mondială deși au fost două excepții care au reușit să-și ducă reprezentativele spre ultimul act: englezul George Rayner cu Suedia în 1958 și austriacul Ernst Happel cu Olanda în 1978, douăzeci de ani mai târziu.
Salutare tuturor! Numele meu este Boară Mircea Marius. Vă urez distracție plăcută pe platformele companiei în calitate de Content Manager și Redactor la Tipzor Media. Sunt absolvent al Facultății de Litere și Istorie din Craiova – specializarea Română/Engleză (promoția 1998) și lucrez pentru compania Tipzor Media din anul 2016, fiind cel mai vechi membru al echipei.
Fie că vorbim de fotbal, biliard, rummy, poker, sloturi, ruletă sau blackjack, pot spune că sporturile și jocurile de noroc au făcut mereu parte din „colecția” personală de hobby-uri. Astfel, de-a lungul anilor, am ajuns la un nivel de expertiză care să îmi permită să realizez tutoriale, articole, recenzii și alte materiale dedicate jocurilor de noroc, materiale care te pot ajuta să devii un jucător mai bun și, cel mai important, unul responsabil.
Decizia ONJN nr.860/28.04.2016, Licenta: L2160797Y000396
Accesul interzis persoanelor sub 18 ani
